La doar 7 ani, Luca luptă cu o boală cruntă. Mama: „Eram îngenuncheată! O durere ascuțită îmi apăsa pieptul”

Are doar 7 ani și se luptă cu leucemia pentru a doua oară. Luca are nevoie urgent de transplant de măduvă. Intervenția salvatoare va avea loc în Italia, la Roma. Costurile sunt însă peste puterile unei familii cu venituri medii din România.

Calvarul familiei Guță a început în urmă cu trei ani. Luca se plângea că îl doare unul dintre brațe, așa că părinții l-au dus la medic. După mai multe vizite la spital, doctorii au decis să îi pună mâna în gips. Pentru că durerile nu conteneau, a fost supus unor investigații amănunțite. Copilul a fost diagnosticat cu Leucemie acută limfoblastică cu celule B.

,,Am simțit cum timpul se oprește, iar realitatea începe să se distorsioneze în fața ochilor mei. Medicul încerca să-mi explice diagnosticul,  însă cuvintele lui se dizolvau în eter fără să le pot prinde sensul. Eram îngenuncheată! O durere ascuțită îmi apăsa pieptul făcându-mă să simt o greutate insuportabilă. Am simțit cum teama mă cuprinde, iar lacrimile stăpânite cu greu, îmi ard în ochi. Întrebările îmi asaltau mintea, iar viitorul părea întunecat și incert,” ne-a povestit mama băiatului cu lacrimi în priviri.

Luca a fost însă puternic și după 6 luni de tratament chimioterapeutic intravenos, efectuat într-o clinică din Italia, boala nemiloasă a bătut în retragere. Familia ar fi vrut să se stabilească la Roma ca să poată avea mai ușor grijă de Luca, dar situația financiară nu le-a permis părinților să facă mutarea atât de necesară.

,,Am continuat să venim la control la fiecare 4 luni, am făcut analize peste analize de verificare și în țară, iar când speram că am scăpat de calvar… medicii ne-au anunțat că boala a recidivat. Singura șansă pe care o are acum Luca este un transplant de măduvă. Așa că am revenit de urgență în Italia. Toată familia a făcut teste de compatibilitate: eu, soțul și fiul nostru cel mare. Încă așteptăm rezultatele să vedem cine poate fi donatorul. După operație va trebui să rămânem aici cel puțin un an, pentru spitalizări, controale, analize. Cheltuielile ne depășesc însă posibilitățile financiare, chiria este extrem de mare. Avem nevoie de aproximativ 22.000 de euro, în condițiile în care tratamentele sunt suportate de asigurarea medicală pe care am încheiat-o cu statul italian,” ne-a mărturisit extrem de îngrijorată Daniela.

,,Leucemia nu trebuie să fie o sentință. Am văzut împreună de nenumărate ori cum empatia, solidaritatea și sprijinul financiar pot schimba destine. Luca și familia lui au trecut deja prin multe încercări. Orice donație cât de mică înseamnă o rază de speranță pentru un copil de 7 ani care se luptă să învingă o boală nemiloasă. Fiecare gest contează și fiecare inimă generoasă poate desena un zâmbet pe chipul micuțului Luca,” – Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/luca-guta/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *